Nu ştiu cine a scris povestea de mai jos. Nu ştiu nici ce titlu are. “Alo, centrala?” i l-am pus eu. Eu am primit-o de la Monica prin e-mail şi…şi…şi nu pot sã mai adaug nici un cuvânt.
A circulat zilele astea pe net un filmuleţ care evidenţia “caracterul” frumos al animalelor, în contrast cu cel al omului. In urma vizionãrii acelui filmuleţ, am primit de la amicul Titi povestea de mai jos. O poveste adevãratã.
Ca toţi bãieţii normali, şi eu am crezut toatã viaţa cã fetele se îmbracã, sau se aranjeazã, sau se mişcã, sau vorbesc aşa cum o fac, “de afurisite”. Adicã, sã ne scoatã pe noi din minţi, sã ne ademeneascã, sã ne lase fãrã cap. Mai zilele trecute m-am aflat undeva unde majoritatea celor
Cui nu-i este cunoscutã piesa “The house of rising sun”!? Mai ales generaţiilor mai…înţelepte niţel. Cândva, nu spui când, demult, demult, o cântase trupa “The Animals”. Mulţi alţii au cântat-o, apoi. Si iatã cã, la aproape o jumãtate de secol distanţã, amicului Mircea îi vine sã se joace. Cum are piciorul în ghips şi şotron nu poate juca, nici leapşa pe cocoţate, ce şi-a zis el? “Ia sã mã joc niţel prin casa soarelui rãsare”! Si sã vedeţi ce-a ieşit din joaca lui! Aşa se întâmplã când laşi copiii singuri prin casã, o întorc cu sus-n jos. Da’ ce frumos aratã! Nu?!?
Paşii
Scris de ... mine
Duminică, 07 Februarie 2010 23:21
Nu ştiusem cã am lãsat atâtea urme pe Pãmânt! Deabia acuma am vãzut.
***
Mã uit la un montaj cu poze fãcute la aniversarea a 45 de ani de la absolvirea liceului militar “Dimitrie Cantemir”. Mã uit şi mã mir. In gând, îi zic colegului Janos care mi l-a trimis:
