luminare

Melodia saptamanii:

DESOLATION PATH

Viaţa la grămadă Email
Scris de Marian ILIE   
Duminică, 21 Februarie 2010 23:02

                   Ăştia suntem – ţanţoşi, blegi şi trişti

                   Lângă munţi de piatră şi zăpadă

                   Paştem oi profetice-n mirişti

                   Şi-asudăm de  viaţa la grămadă

                  

                   Ce-a trăit sărmanul meu popor

                   E un lung remake de frunze verzi

                   Cu iluştri voievozi călări

                   Stând de veghe miticei grămezi

 

                   Câte delăsări şi năbădăi

                   I-au fost dat istoriei să vadă

                   Pe acest tărâm bătut de ploi

                   Unde înflorirăm la grămadă

 

                   Câte ierni de iad şi veri cu şerpi

                   De vipie-n ceasuri de nămiezi

                   Când se fură cai, se-mpuşcă cerbi

                   Sub privirea leneşei grămezi

 

                   Ce trecut - stropit cu vin şi mir

                   Consumate ca licoare fadă -

                   Nu ne mai trezim din adormiri

                   Cu coşmar de traiul la grămadă

 

                   Doamne, numai Tu  poţi să ne mişti

                   De mai ai răbdare,  cum ne vezi -

                   Risipiţi, tânguitori şi trişti

                   În buricul miticei grămezi…