ALTFEL.info

Mi-a luat câţiva ani sã gãsesc o modalitate simplã de a arãta ceea ce cred eu cã înseamnã “atitudine” atunci când vorbim de intelligence. Si, dupã toate încercãrile mele, când mi-am prezentat şi eu “marea realizare”, cineva “a dat cu mine de pãmânt”, venind cu o formulare care era “sub nasul meu”, dar eu nu o vedeam. Adicã, exact ceea ce încercam eu sã le explic celorlalţi! Cum? Hai sã povestesc.

Am stat de vorbã cu câţiva tineri interesaţi de domeniul intelligence, unii dintre ei chiar având preocupãri serioase în acest sens. Am încercat sã le transmit ideea cã intelligence este, pânã la urmã, o problemã de atitudine. Le-am dat eu câteva exemple, au mai adus şi ei. S-a degajat şi pe parcursul acelor discuţii opinia cã în intelligence, poate mai mult ca în alte domenii, nimic nu trebuie fetişizat şi cã, pentru a activa cu rezultatele aşteptate, este obligatoriu sã fii inteligent, dar nu este suficient. Diferenţa dintre cel inteligent şi cel din intelligence este datã de atitudine. Rãspunsurile foarte uşor de întrezãrit, uneori sunt pãguboase în intelligence, chiar dacã, viaţa a dovedit, câteodatã, cã tocmai aceste rãspunsuri, foarte simple şi evidente, sunt difícil de descoperit. Consecinţa este cã nu trebuie niciodatã sã arunci ceea ce pare foarte limpede, dar nici sã nu te mulţumeşti cu ceea ce pare a fi evident, ci sã cauţi şi ceea ce pare improbabil, sau chiar imposibil. Asta presupune, în primul rând, sã-ţi înţelegi rostul, iar înţelegerea rostului presupune o anumitã atitudine. In întelligence, nu au loc formule precum “ce-mi iese mie?”, “oare dã bine în faţa şefului?“, “acuma e momentul sã mã remarc!” sau alte formule uzuale în activitatea oricãrui om, şi care nu pot fi neapãrat blamate. Aparent paradoxal, în intelligence nici rutina nu are ce cãuta. Spun “aparent paradoxal”, întrucât foarte multe activitãţi sunt procedurizate, însã procedurile acoperã, preponderent, aspecte mai mult sau mai puţin administrative, sau aspecte legate de diferite tipuri de acţiuni, nicidecum nu îngrãdesc gândirea şi nu înlocuiesc atitudinea.

In intelligence, întrebarea “oare, care este nevoia realã din spatele acestei solicitãri?” este obligatorie înaintea oricãrei reacţii, inclusiv atunci când solicitarea sunã banal, iar rãspunsul la solicitare pare evident. Iar întrebarea asta este obligatorie indiferent pe ce palier ierarhic te-ai afla, sau în care “buclã” a ciclului de intelligence acţionezi. Deşi am mai dat exemplul acesta, îl reiau pentru cã este sugestiv-la întrebarea “câte drepte pot fi duse printr-un punct?”, orice om inteligent rãspunde prin “ o infinitate”, pe când cel din intelligence, înainte de a rãspunde, cere detalii cu privire la poziţia punctului, la condiţiile pe care trebuie sã le îndeplineascã dreptele respective şi, eventual, şi alte detalii. Pentru simplul motiv cã el ştie cã rostul lui nu este de a dovedi cât de inteligent este! Iar asta înseamnã atitudine. Cu acelaşi prilej, într-o discuţie purtatã în pauzã cu unul dintre participanţi, încercând eu sã explic care este “esenţa intelligence-ului”, anume “ceea ce ştii tu despre inamic/partener, dar el nu ştie cã tu ştii”, întrucât asta îţi oferã un avantaj, ca sã fiu mai clar, am dat exemplul bãiatului care oferã un buchet de flori unei fete de ziua ei. Dacã el ştie chiar de la fatã când este ziua ei, efectul este unul, pe când dacã el aflã când este ziua ei, fãrã ca ea sã ştie lucrul ãsta, efectul va fi mai mare, întrucât o va surprinde. Ascultând ce spuneam eu,  partenerul de discuţie a zis: “Pãi, pânã la urmã, în intelligence este ca în viaţã”. Si uite aşa a dat el cu mine de pãmânt. Intr-o secundã, a reuşit o formulare simplã şi cuprinzãtoare, în timp ce eu mã chinuisem ani de zile şi tot n-o gãsisem. Aproape cã nici nu mai trebuie spus nimic. Doar cã, uneori, mai trebuie explicat ce înseamnã “ca în viaţã”. Mai ales celor tineri, care sunt în mod natural mai nerãbdãtori, mai încrezãtori, mai naivi, mai voluntari, mai siguri pe ei, mai teribilişti uneori, mai plini de ei câteodatã, mai grãbiţi mai întotdeauna. Pe scurt, mai neexperimentaţi în ale vieţii. Cu o ultimã precizare-în intelligence, toţi sunt tineri, indiferent de vârsta lor biologicã. Maturitatea apare deabia dupã ce nu mai eşti activ din motive de vârstã, dar pânã şi atunci tot mai înţelegi câte ceva. Cum ar fi, de exemplu, cã…“In intelligence, e ca-n viaţã”!