ALTFEL.info

De când au anunţat meteorologii cã vara asta va fi cea mai cãlduroasã de când se uitã lumea la televizor, Tembelicã n-a vãzut soarele decât în primele zile, deşi, între timp s-a ajuns la mijlocul lui Cuptor. De atunci, nu l-a mai vãzut decât sporadic, printre picãturi de ploaie. Azi dimineaţã, când s-au întors de la piaţã, fetele lui l-au anunţat cã afarã e frig ca iarna. Neînţelegând expresia “ca iarna” auzitã în miezul verii, Tembelicã a deschis larg toate geamurile şi s-a-mbrãcat în şort şi tricou

In fiecare zi, de minimum cinci ori, toate televiziunile ne prezintã prognoze meteo pe câte o lunã, o sãptãmânã, la munte, la mare, prin Europa. De când cu inflaţia asta de prognoze meteo, în zilele în care erau anunţate ploi torenţiale m-a ars soarele, iar vara asta anunţatã a fi cea mai toridã de când lumea, n-am mai vãzut soarele pe cer de vreo sãptãmânã, deşi suntem la jumãtatea lui Cuptor. In schimb, ştiu cum va fi vremea la Madrid şi în peninsula Scandinavia!

Iniţial, acestei poveşti îi dãdusem titlul “Alergând prin anotimpuri”. Intr-un moment de luciditate, care mã trãzneşte extrem de rar, mi-am dat seama cã eu comit o eroare. Anume, tot ce povestesc pun la pesoana întâia singular, ca şi când eu aş fi cel cãruia i se întâmplã toate cele povestite, sau care comite toate prostiile. Asta poate provoca diverse reacţii, de la “Bã, da tãntãlãu e ãsta!”, pânã la “Iar îmi povesteşte ãsta cum s-a scãrpinat el în nas când fãcea înot subacvatic şi are pretenţia sã mai şi râd!”. Aşa cã, voi introduce un personaj, pe Tembelicã. Asta va fi mai uşor digerabil şi, poate, va fi îndrãgit de mai mulţi cititori. Nu de alta, dar adeseori ne regãsim mulţi dintre noi în el. Si acum, sã trec la poveste.

Iatã-mã nevoit sã recunosc cã preşedintele are dreptate. Adicã, iatã-mã nevoit sã-mi expun public fair-playul, sã mi-l pozeze şi detractorii mei, care mã acuzã cã n-aş avea aşa ceva şi cã am ceva cu preşedintele. Nici vorbã! Când are dreptate, eu i-o recunosc. De data asta a avut dreptate când a zis cã judecãtorii Curţii Constituţionale au judecat politic atunci când au dat verdictul în cazul legilor adoptate prin asumarea rãspunderii guvernamentale. Cã, dacã n-ar fi judecat politic, ar

Madam,

Te-am vãzut la Antena 3 într-o searã. Erai cu fostul ministru Atanasiu, cu Mircea Badea, cu Mihai Gâdea, cu Valentin Stan şi cu Mugur Ciuvicã. M-a uimit cât de priceputã eşti “la toate”. Cred cã eşti varã primarã cu preşedintele. Normal, ar fi trebuit sã fii varã primarã şi cu mine, cã, dupã cum ai fi vãzut dacã ai fi citit ce scriu, şi eu sunt al dracului de priceput “la toate”. Cu toate astea nu-mi amintesc sã ne fi întâlnit vreodatã, cã dacã ne întâlneam m-aş fi edificat şi eu dacã “blondeaţa” o ai de la Dumnezeu sau e de firmã. Mi-a plãcut cum te lansai în hãulite şi urãturi pro-guvernamentale

Sunt vreo douã motive simple. Primul motiv, comun ambilor, este acela cã, fiind membri activi ai aplaudacilor de partid de dinainte de ’89, cei doi şi-au vãzut visurile de mãrire ameninţate serios în decembrie ’89. Au tras o spaimã de moarte! Din cauza cui? Din cauza armatei, care n-a fãcut ce ar fi vrut ei şi şefii lor. De atunci mocneşte în ei o urã fãrã de margini faţã de orice este militar. Iar acuma, când au pus ghiarele pe putere, li se pare cã e momentul sã-i pocneascã pe nemernicii de militari. Le taie soldele şi, ca sã-i înveţe minte, le aruncã în faţã aceastã chestie chiar şi atunci când îi trimit la inundaţii, sã salveze oameni. “Duceţi-vã la inundaţii, cã noi tot vã tãiem soldele!” le-a aruncat voios în faţã premierul, acum. vreo douã zile, parcã fãcându-le în necaz. Si, întrucât ãia care le-au periclitat lor viitorul în ’89 au cam îmbãtrânit, atunci trebuie cotonogiţi acolo unde se aflã acuma, adicã la pensie. Sho pe ei!

Prezentul anunţ se adreseazã, deopotrivã, şi duşmanilor şi prietenilor  mei. Sec, el sunã aşa: “Prin prezentul anunţ, sunteţi anunţaţi cã eu voi muri”.

Aici se terminã partea destinatã duşmanilor. De aici încolo, citesc doar prietenii.

Ca sã citez un fost şef din vremea tinereţii mele, dacã nu v-am spus vã repet cã mie nu mi-a comunicat Dumnezeu cã aş fi Christos. In consecinţã, oricine îmi livreazã o palmã şi se aşteaptã ca eu sã-i ofer şi celãlalt obraz, se înşalã amarnic. Nu numai cã nu-i întorc şi celãlalt obraz, dar eu îi înapoiez palma, îi mai dau una drept dobândã şi încã una, preventiv, pentru situaţia cã îi mai trece vreodatã prin cap sã mai încerce. S-ar putea spune cã eu comit un act filantropic, nu?

Mi se fãcuse dor de doctoriţa care mi-a admirat mie mozaicul coloristic al ochilor, atunci când i-am avut roşii cu dungi verzui şi pete galbene (curioşii o pot descoperi lecturând povestea ei la acest link http://www.altfel.info/arhiva/umor/2declaratie.shtml). Aşa cã, am trecut pe la ea. Aşa cum obişnuieşte când mã prinde, mi s-a uitat atent şi profund în ochi. Stiam eu cã-i plac ochii mei! Iar la sfârşit, m-a anunţat cu zâmbetu-i fascinant în priviri, cã am…cataracte. Am zis bine “cataracte”,