ALTFEL.info

Recunosc cã tot “partea ailaltã” m-a ajutat sã mã scot, da’ nu şi-a dat seama, aşa cã…nu se pune! Cum s-a-ntâmplat? Mai simplu decât mi-aş fi imaginat eu! Tocmai mã aflam în mijlocul tradiţionalelor discuţii familiale, legate de tradiţionala mea facere de…nimic. Adicã, mi se reamintea cã eu nu fac nimic, de parcã eu n-aş fi ştiut! In momentul acela am avut un moment de inspiraţie

de care sunt foarte mândru şi care depãşeşte, în planul consecinţelor practice, toate realizãrile mele inspiraţionale anterioare. In toiul disputelor referitoare la rolul meu în casã, “partea adversã” a avut neinspiraţia sã lanseze formula voit nimicitoare “Pãi nu eşti tu stâlpul familiei?”. Desigur, s-a mizat pe ceea ce auzise tot de la mine, anume cã nu existã muniţie mai sigurã decât cea pe care ţi-o oferã adversarul, iar eu recunosc, spãşit, cã uneori, fãcusem trimitere la acel stâlp. Chiar îi zisesem, alteori, “ţãruşul familiei”. Stiu cã anumite fiinţe au dat interpretãri nepotrivite acelui „ţãruş“, dar nici mãcar eu nu pot gestiona toate posibilitãţile minunatei limbi române.

Ce ziceţi? Cã de ce o frecţionez atâta şi nu devoalez “marea inspiraţie”? Aaa, da! Deci, când a fost lansatã “bomba cu stâlpi”, marea inspiraţie mi-a oferit urmãtoarea “contra-muniţie”: “Pãi, d-aia nu fac eu nimic. Pentru cã stâlpul familiei nu trebuie sã se mişte. Iţi dai seama cã, dacã s-ar mişca, s-ar dãrâma totul în capul familiei?”.

Pãi, nu?