ALTFEL.info

Prin natura preocupãrilor mele (e adevãrat cã sunt “rare”, dar asta  nu este singura caracteristicã a preocupãrilor mele!) vin în contact şi cu oameni tineri. Sigur, pentru mine “tineri” înseamnã pânã-n 40 de ani. Oameni care nu au ajuns încã în “funcţii înalte”. Asta nu înseamnã cã acei oameni nu

ar avea pregãtirea necesarã, sau cã nu ar avea calitãţi profesionale sau umane potrivite. Nicidecum! Ba, aş zice, chiar dimpotrivã, dar încã nu au ajuns la gradul de “coacere” care sã-i propuleseze în acele funcţii “înalte”. Pentru cã, şi de vrem şi de nu vrem, şi de ne place şi de nu ne place, experienţa de viaţã continuã sã fie importantã, chiar dacã despre asta n-am auzit prea mulţi specialişti vorbind. Ca un fel de laitmotiv, marea majoritate a acelor tineri îmi semnaleazã indiferenţa manifestatã la nivelul tuturor treptelor ierarhice din instituţiile, întreprinderile, companiile sau firmele prin care lucreazã. Dar, indiferenţa nu este singura manifestare care îi nedumireşte pe acei tineri. Ii mai deranjeazã faptul cã “nu ştie stânga ce face dreapta”, cã promovãrile se fac dupã criterii imposibil de descoperit, neavând nici o legãturã cu competenţa celor promovaţi. Practic, vãzute din afarã, în absenţa unor criterii cunoscute tuturor, promovãrile par a respecta urmãtoarele reguli:

-cel promovat sã fie slab profesional, astfel încât sã se simtã permanent inferior în faţa şefului care-l promoveazã;

-promovarea se discutã numai cu şeful cel mai mare, direct;

-în procesul de promovare, nu trebuie sã se interpunã nimeni, astfel încât cel promovat sã ştie cã este sclavul celui ce-l promoveazã şi n-are nici o obligaţie faţã de ceilalţi cu care a lucrat anterior, sau care i-au fost şefi direcţi;

-dacã eşti omul cui trebuie, poţi sã nici nu mai vii la serviciu, cã tot vei fi promovat.

Asta este partea pe care o acuzã tinerii. Existã şi alte aspecte, pe care nu mi le-au spus ei dar le-am sesizat eu, între timp. De exemplu:

-anumiţi oameni care nu au fãcut nimic deosebit, dar au tras apa la WC fãrã sã se stropeascã, se simt îndreptãţiţi automat sã fie numiţi minimum în funcţia de “buric”; dacã nu sunt numiţi, dau frustãrile în clocot în ei;

-o bunã parte dintre tineri cred cã absolvirea unui maldãr de masterate, traininguri etc., ar trebui sã-i propuleseze automat în poziţia de “moţ”, nefiind nevoie sã mai şi facã ceva.

Este adevãrat cã unele dintre aceste “porniri” le sunt favorizate de ceea ce au vãzut la cei mai mari şi dupã cum au vãzut cã se fac promovãrile.

Nenorocirea este cã, în ultimii ani, aceste manifestãri devin din ce în ce mai numeroase. Asta mã face sã mã întreb “Incotro s-o îndrepta societatea asta?”. Nu am trãit sub un clopot de sticlã, ştiu ce e aia viaţã pe Pãmânt. Si când eram eu tânãr existau subalterni care se ofereau sã facã diverse servicii şefilor, precum şi şefi predispuşi oricând sã le accepte serviciile. Deosebirea este cã, pe atunci, aceste servicii nu deveneau criterii de promovare. Acei şefi rãsplãteau altfel serviciile primite, nicidecum prin avansãri, promovãri sau premieri nejustificate prin prisma activitãţii profesionale.

Nu  pot sã nu-mi amintesc, în acest context, valul de “tineri progresişti” care ne-au invadat în urmã cu câţiva ani, care susţineau sus şi tare cã numai 10% din angajaţii unei companii/firme/instituţii/intreprinderi, adicã “ei”, cei isteţi, cei cu masterate, cei cu cursuri “afarã”, realizeazã 90% din profit, ceilalţi 90% dintre angajaţi având o contribuţie minorã, de numai 10% şi cã, drept consecinţã, lor ar trebui sã li se ofere tot ce este mai bun, mai mult, mai mãreţ, mai înãlţãtor în companiile în care activau ei. Deşi, la vremea respectivã eu le-am spus-o în faţã cã, fãrã ceilalţi 90% ei ar realiza 0 (zero), pe când ceilalţi tot ar realiza acel 10%, dacã un cumva mai mult, tare mi-ar fi drag sã-i întreb acuma cam cât la sutã din prãbuşirea mondialã cred ei cã li se datoreazã. Sunt sigur cã nu ar avea timp sã-mi rãspundã, fiind foarte preocupaţi cu rãspândirea cunoştinţelor pe baza cãrora sã facã ceilalţi ceea ce trebuie fãcut, iarã nu ei, şi cu vânarea de posturi înalte, pe bazã de diplome pe care le acordã ei, soţiilor şefilor lor!