Răul psihologiei| Răul psihologiei |
 |
| Scris de Dan NICOLAU |
| Duminică, 18 Iulie 2010 19:24 |
|
De curând, o instituţie (nu spui care, da’ serioasă) a organizat un oarece concurs pentru ocupare de posturi, de o oarecare sensibilitate. Concluzie: 42 de locuri, 49 de candidaţi! Probe: psihologică, mate, română, aptitudini fizice, nu ieşite din comun, dar rezonabile, etc. Pentru ierarhizare, selecţie fără dubii, prima s-a întâmplat, firesc, proba psi. Ei bine, au picat 12. Liderul instituţiei a explodat într-un lan de invective adresat bietei psiholoage, greu de reprodus, totul convergea spre drama sa şi a justificării sale ca lider, a celebrei sale camarile, etc… ”Ce faci, nebuno? Lasă-i să cadă la matematică, ce te bagi tu? Nu vezi ca n-avem candidaţi suficienţi? O să ne preia Bucureştiul, pierim! Nu ne mai justificăm! Te-ai găsit tu să fii profesionistă! Lasă-i că se descurcă ei!” “Sefu’ da’ sunt dezechilibraţi, schizofrenici, au probleme!” “ Ce te priveşte? Se vor adapta!” “Dar e aparatură, sunt riscuri, vieţi de oameni!” “Bine că eşti tu deşteaptă! Vedem noi ce e şi cu tine!” Iată un eşantion repetabil de, poate mii de ori la scara acestei ţări. Sub cuvânt de onoare, nu glumesc şi îmi asum ce spun, s-a întâmplat incredibil de real şi de recent, prea real şi prea recent! Este partea poate ridicolă şi josnică pe care trebuie să o înfrunte psihologii, pentru că lumea consideră că…..”tot nu fac nimic!” De aici, până la liota de beneficiari decizionali la masa statului, de la alexitimia sau empatia, de curând prezentate la rubricuţa noastră timidă, dar uşor psihologică e un lucru trist: facem doar nefăcutele care ne toarnă în portmoneu, cont, sau amor propriu. Mai demult, un ins, destul de înalt în ierarhie, foarte deştept, foarte pregătit, bun muncitor, dar cam plin, poate prea plin de sine, mi-a spus: “ pentru funcţia X…calc şi pe mormântul mamei!” De-atunci, nu-i mai dau bună ziua şi nu-l văd nici când îl văd! Ce să mai spun, ca să conving, cum că nimeni nu face rău încercând să înţeleagă acest fapt discret, că psihologia este o ştiinţă al dracului de frumoasă, care îţi dezvăluie lucruri admirabile, dacă ştii să le vezi pe toate cele văzute, cam ca Goya, urâte, frumoase, pline de puroi sau mirosind a crin, mici, infinit de mici, mari, dar infinit de neimportante, trebuie doar să vezi cât mai mult. Nu suntem noi Hercule Poirot, dar am putea măcar deschide ochii. Rândunelele de le uşa mea au făcut-o deja. Acum 10 zile, când mă apropiam de cuib, cu ochii închişi, deschideau automat ciocurile cu caş… Acum, când mă urc pe scaun să le văd, se ascund, tac, se feresc de mine. Au deschis ochii! Să vezi cât mai mult! Mă feresc să spun totul, că asta aparţine altcuiva! Dar am putea să privim spre această înţelegere, deschizând ochii! Un fel de rândunele! *********** Această adresă de e-mail este protejată de spamboţi; aveţi nevoie de activarea JavaScript-ului pentru a o vizualiza
|